Am purtat azi o scurtă discuție telefonică cu un oarecare dom’ director. Discuție în interes de serviciu, cum s-ar spune. Deși nu ne cunoaștem și ne auzeam pentru prima oară, nu m-a scos din „puiule”. Puiule-n sus, puiule-n jos. Mai mare greața, zău. Mi-am amintit de o întâlnire pe care-am avut-o anul trecut cu un alt directoraș, decanul unei facultăți de la o cunoscută universitate privată. Compania pentru care lucram urma să sponsorizeze un eveniment organizat de facultate. M-au trimis să-l cunosc pe decan, ca să se asigure că nu asociază numele firmei cu vreo șușanea. După întâlnire, mă mâncau buricele degetelor să-i trimit distinsului domn decan – plin de merite, titluri universitate și cărți publicate ca porcul de rapăn, un email cu zece sfaturi care, odată respectate, poate l-ar mai fi scuturat nițel de libidinoșenie:
1. Dacă abia facem cunoștință, nu mi te burica la pupat, vârtos, pe ambii obraji. Sau, fie, dacă ții numaidecât să te bagi în sufletul meu și să mă pupi, măcar nu mă adulmeca.
2. Nu-mi pupa mâna. Sau, fie, dacă ții numaidecât să mi-o pupi, nu mi-o ștampila prelung, cu buzele îmbălate, ca apoi să mi-o păstrezi captivă și să ți-o lipești, tandru, de tâmplă, în timp ce eu mă zbat să mi-o trag înapoi.
3. Nu-mi spune „ești foarte bună pă comunicare”, ca apoi să repeți și să accentuezi „FOARTE BUNĂ”, în timp ce mă măsori libidinos din cap până-n picioare și-mi faci, complice, cu ochiul.
4. Nu mi te înființa la două degete de nasul meu când îmi vorbești. Nu fi omul ăsta:
5. Dacă-mi ceri ajutorul, nu te oferi, în schimb, să mă cinstești cu „o masă caldă la restaurantul X, unde un meniu costă decât (sic!) 14 lei și varza călită e călită ca la mama acasă, nu doar fiartă”. Când te refuz politicos, nu insista iar, și iar, și iar.
6. Nu-mi povesti cu lux de amănunte cum se călește varza. Nu mă interesează. Nu-mi povesti nici amintirile tale din copilărie și nu mi te lăuda cu realizările tale din liceu și din facultate. Mă interesează chiar mai puțin decât cum se călește varza.
7. Nu te purta urât cu angajații tăi și nu-mi spune, de față cu ei: „Vezi? Așa trebuie să te porți cu ei când ești director!” – în timp ce săracii oameni stau pironiți în fața ta și își măsoară bombeurile. Nu, nu mă impresionezi.
8. Dacă nu ești capabil să pricepi și să reții ce discutăm, nu mă pune să-ți dictez, literă cu literă. Roagă-l pe unul dintre angajații tăi să ia notițe în timpul întâlnirii sau roagă-mă pe mine să-ți trimit ideile principale pe mail, după.
9. Când îmi cer scuze, finuț, că sunt obosită (se mai întâmplă), nu glumi grosolan:
– Spune drept, te-ai culcat la unu azi noapte?!
– M-am culcat devreme.
– La cât?
– (eu, puțin încurcată) La zece…
– Ăhăhăăă. Tu nu te joci cu unu’ singur, te culci cu 10 direct!
10. După întâlnire, nu mă suna de două ori: prima oară ca să-mi spui că abia aștepți să ne mai vedem; a doua oară ca să mă anunți că m-ai adăugat pe Facebook.
De șușanea n-am scăpat. M-am pomenit reprezentanta companiei la evenimentul organizat de facultate. Libidinosul m-a făcut martoră la o discuție cu unul dintre colegii săi, tot decan, însă la o altă facultate:
– Icsulescule, parcă la facultatea ta sunt fete bune.
– Bune la ce?
– Frumoase, dom’le. Bune!
– A, da, da. Cele mai bune.
– Adu încoace niște păpușele de-astea, să le punem să stea aici, în amfiteatru, în primul rând.
– Și ce trebuie să facă?
– Nu trebuie să facă nimic. Să stea aici, să se uite lumea la ele.
Directorașul libidinos e decanul Facultății de Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității Hyperion, Eugenie Posdărăscu. Primul rezultat returnat de Google la o căutare după numele directorașului e o mărturie publicată pe smartwoman.hotnews.ro: „Tu cum ai reacționa dacă un profesor i-ar face avansuri prietenei tale? Eu am tăcut”. Unul dintre comentarii:
Foto: Rakan Al Masoudi
Mă gândesc că e nasol să ajungi la o vârstă din asta și să faci glume din astea stupide, doar pentru că duci lipsă acasă. Plus că te faci de kkao.
Când l-am cunoscut, habar n-aveam că are ditamai istoria în domeniul libidinoșeniei și că a fost chiar dat afară de la Politehnică din cauză că le făcea avansuri studentelor. Și din cauza șpăgilor luate, dar asta e altă discuție. Mi se pare strigător la cer că mai e încă la catedră.
Doamne am si eu un prof exact la fel, bine ca n-am facut decat un semestru cu el. Urasc profii libidinosi da nu poti sa spui mare lucru pentru ca nu te mai trec apoi materia …
Oana, cred că-n vremurile-n care trăim putem să-ncepem să ne facem curaj să spunem lucrurile astea, să le facem publice. Le-am tolerat suficient.
De regulă în universități se acoperă unul pe altul, până nu cad cei de sus nu prea se schimbă nimic.
Adevărat. Nici studenții nu ciripesc, de frică.
Eu nu prea te-am înţeles de ce ai aşteptat să se adune 10 mostre de libidinoşenie, că doar nu-i nimic magic în cifra 10. După primele 3 exemple (accident-confirmare-întărire) trebuia să-l laşi cu privirea salivândă la fundul tău în drum spre uşă.
Că faci lucrurile publice după, nu prea rezolvă prea mult problema. Individul va putea nega orice. Cuvântul lui vs. cuvântul tău.
Să fie cumva la mijloc interesul pe care îl aveai (bani-companie-sponsorizare), care te-a făcut să accepţi scrierea completă a decalogului?
Aş zice că trebuie să fim sinceri cu noi cap-coadă. Indiferent de consecinţe. Mai ales dacă avem principii solide de la care nu ne abatem. Altfel, e doar chestia aia cu „fă-te frate cu dracu până treci puntea”…
Tu n-ai prea înțeles nici alte lucruri, scrise negru pe alb. Reiau, tot negru pe alb, poate de data asta se înțelege: „Compania pentru care lucram urma să sponsorizeze un eveniment organizat de facultate. M-au trimis să-l cunosc pe decan, ca să se asigure că nu asociază numele firmei cu vreo șușanea.” Așadar, aveam eu sau compania pentru care lucram la vremea respectivă de luat vreun ban de la acea facultate? Nu. Compania pentru care lucram fusese contactată de către reprezentanții facultății și rugată să sprijine un eveniment organizat de către instituție, pentru studenți. Eu, în calitate de PR Manager, am fost trimisă să-i întâlnesc pe reprezentanții facultății, ca să îi cunosc și să aflu detalii despre evenimentul pe care-l plănuiau. Am trecut cu vederea decalogul libidinoșeniei și mi-am făcut treaba mea, mi-am îndeplinit responsabilitățile trecute în fișa postului anexată la contractul de muncă. Am povestit întâmplarea și la vremea aceea, când încă nu „trecusem puntea”, vezi-Doamne. Cu mostrele astea de libidinoșenie se confruntă TOATE femeile măcar o dată-n viață. Nu există zi, de 15 ani încoace, în care să ies din casă și să nu fiu nevoită să înghit hărțuiri: claxoane, mâncați-aș, face-ți-aș, drege-ți-aș, glumițe proaste, priviri, apropouri. Ți se scârbește și te înveți să le ignori și să-ți vezi de treaba ta. Nu mă aștept să înțelegi, tu, de pe tronul tău de bărbat care e calea, adevărul și însăși viața. Chiar te rog frumos să vii să mă urechești și să-mi ții predici despre principii și morală în casa mea. Așa-i stă bine anonimului de meserie dătător cu părerea.
Îmi cer scuze pentru neînţelegerea creată.
Mulţumesc pentru precizări.
Din păcate nu voi putea da curs rugăminţii tale. Cred că mă vei înţelege totuşi.
Mda. Nimic de zis. Doar atat : pozele in pasarica goala pe care si le fac minorele de la 13 ani in sus nu prea ajuta la construirea unei imagini bune a femeii in societate in ziua de azi. Adevarul e ca avem o tara de curve. E greu pentru barbati sa mai creada si altceva, decat ce se vede. De aceea ajung unii sa considere orice purtatoare de vagin, ca una disponibila lor. Fiindca asa se prezinta toate mai nou, ca fiind disponibile. Oricand si la orice ora. Imaginea asta si-au creat-o. Singure, cu mana lor.
Iartă-mă, Alin, zic și eu o vorbă din popor: ce are sula cu prefectura? Ce spun eu și ce zici tu? Așadar, atitudinea libidinoasă a bărbaților e perfect justificată de imaginea proastă pe care și-au creat-o femeile, în totalitatea lor, nu-i așa? Nu le putem reproșa nimic bărbaților, pentru că femeile sunt curve și și-o caută cu lumânarea, nu? Și dacă generalizarea e șchioapă și șubredă, nu-i nimic, o proțăpim cu un articol despre cele 90.000 de adolescente care au născut între 2009-2012. Ce importanță are că ce-am comentat n-are nicio legătură cu subiectul? Mai intrăm și pe alte bloguri și comentăm „a violat-o? bine i-a făcut, că era rapandulă și și-a căutat-o!” și-apoi punem capul pe pernă liniștiți, că ne-am spus părerile relevante pe net.
Tu nu ai obosit sa tot repeti acelasi lucru pe fiecare blog? Banuiesc ca esti acelasi alin care la orice postare unde vine vorba despre femei urla cat de panarame sunt toate si ca nu mai gasesti fete ca lumea in ziua de azi bla bla bla..lasa-ne!
Cris, habar n-am cine e Alin. Îmi doresc să las lumea să comenteze și să-și spună părerile, oricât de controversate ar fi. Totuși, țin minte că, în scurta istorie a blogului ăstuia, lui Alin i-am șters câteva comentarii. Prea te luai cu mâinile de cap când le citeai, parcă. :-)
http://www.descopera.ro/dnews/11712010-in-romania-peste-90000-de-adolescente-au-nascut-in-perioada-2009-2012-peste-3000-aveau-sub-15-ani
Nu e ok ca un barbat sa fluiere dupa o femeie pe strada, asa cum nu e normal nici pentru o femeie sa acosteze un barbat. Si totusi, ambele lucruri se intampla. Insa de acolo pana la a generaliza ca toti barbatii sunt boi si toate femeile sunt curve e o cale lunga. Fiecare este responsabil pentru propriul comportament, iar simplul fapt ca te nasti cu extremitate sau cavitate nu influenteaza altceva decat sexul pe care il ai; nu iti influenteaza abilitatea de a lua decizii sau bunul simt. Astea sunt lucruri care tin de educatie, temperament, anturaj si o gramada de alte variabile. Eu cred ca daca comportamentul acestui om te deranjeaza, esti obligata sa spui ceva cuiva si sa iei masuri pentru a te proteja. Nu ai dat detalii despre acest lucru, insa din relatarea ta reiese ca v-ati intalnit ulterior si chiar ati tinut legatura telefonic. Din experienta mea personala pot sa spun ca, in timp ce nu poti evita sa intalnesti mitocani pe strada, e fix alegerea ta ce tip de oameni accepti in jurul tau. Chiar daca era vorba despre o obligatie de servici, abuzurile sexuale (fie ele si verbale) la care ai fost supusa in timpul discutiei te-ar fi indreptatit sa nu il mai intalnesti niciodata pe respectivul personaj. si sunt convinsa ca daca ai fi povestit ce s-a intamplat sefilor tai ar fi empatizat cu tine.
De-acord cu tine, Andra, până la punctul în care confunzi nițel lucrurile și începi cu presupunerile. L-am mai întâlnit o singură dată, la evenimentul pe care firma pentru care lucram a decis să-l sprijine. N-am mai purtat discuții telefonice. (Discuția telefonică din paragraful introductiv e cu totul altă mâncare de pește, am întrerupt orice fel de contact cu respectivul, instantaneu.) Am povestit încă de pe-atunci ce mi s-a întâmplat și cum am fost tratată. Le-am povestit și șefilor. N-au fost impresionați, dimpotrivă li s-a părut amuzant. Am decis să închei colaborarea cu firma (hai să-i zicem „nepotrivire de caracter”). Easy-peasy-lemon-squeezy. Repet: sunt de-acord cu absolut tot ce-ai scris în primele patru fraze. :-)
Corect, lipsa de informatie lasa loc interpretarilor. Acum, ca am mai multe detalii, pot spune ca ai procedat foarte corect!
Mulțumesc, Andra!
Numai la noi se poate asa ceva. Cum poate asa un om sa ocupe o astfel de functie? Si nu inteleg ce isi inchipuie oamenii de genul asta, ei chiar cred ca sunt asa de atragatori incat sa se uite o fata asa tanara la ei? Mai ales cu replicile si glumele alea de 2 lei, nici macar sa te faca sa razi nu a fost in stare. :))
By the way, sunt nou pe blogul tau, am citit cateva articole interesante. Keep up the good work! :d
Mulțumesc, Lucian, bine-ai venit! :-) Vezi bine că domnul e încă decan, bine mersi, chiar dacă la o universitate privată. Nu de bun ce era l-au dat afară de la Politehnică. Le trecem cu vederea pe toate, așa ne-am obișnuit.
[…] Mic ghid pentru libidinosi […]
Da, interesanta intamplarea. Din pacate se intampla des astfel de situatii … Am si eu o prietena ce a patit ceva asemanator, anul trecut si-a sustinut dizeratia si bineinteles ca a trebuit sa isi aleaga un prof. Cum a facut-o tarziu, si-a ales ce a mai ramas.
„Da da da, te ajut eu, iti spun eu cum sa faci aici si aici” si la final a venit si „nota de plata”
Nu e chiar acelasi lucru, insa si libidinosul din povestea de mai sus s-a comportat la fel.
Cand aud chestii d-astea, mie imi vine sa ma duc sa ii pup in dinti cu un bocanc, marimea 44, pe bune.
Si trist e ca inca mai profeseaza …
Am dat din intamplare peste acest articol si mi-am dat seama din timp despre cine era vorba deoarece am participat la evenimentul respectiv. Fiindca am fost printre castigatori, din nefericire, a trebuit sa stau pana la sfarsit si sa vad de cat neprofesionalism a dat dovada domnul decan pe tot parcursul zilei. Imi pare rau ca ocazional trebuie sa lucrezi si cu asemenea oameni :).