Andra + Ted
Categorie

  • Sunt nebună. 13 semne care-o dovedesc

    E plin internetul de oameni care le știu pe toate. Bine că s-a pogorât pronia cerească și-asupra mea și m-am pricopsit cu un atotștiutor printre prietenii de pe Facebook. Nu-l cunosc, dar nu contează. Important e că mă cunoaște el pe mine, mai bine decât mă cunosc eu însămi. Pe lângă faptul că e cunoscător, mai e și întruchiparea bunului samaritean. S-a gândit să-i dea mesaj prietenului meu (care, ați ghicit, nici el nu-l cunoaște), ca să-l prevină că sunt nebună ca personajul lui Rosemund Pike, din Gone Girl. Cum o fi ajuns cunoscătorul bun samaritean la concluzia asta nu știm. Ne-am amuzat, am cugetat și-am ajuns la concluzia că are dreptate: sunt nebună. Poate nu chiar ca Amy din Gone Girl, da’ nițel sărită de pe fix sunt sigur. Iată cele 13 semne care-o dovedesc: Continue Reading

    28 februarie 2015 • • Views: 9986

  • Cum ne-am petrecut Valentine’s Day: fiecare cu morții lui!

    Ieri, de Valentine’s Day:

    – Măi, fetiță, tu știai că azi e Ziua Morților?
    – Nu, azi e Ziua Îndrăgostiților. S-a întâmplat să pice în aceeași zi cu Moșii de iarnă, când se face pomenirea morților.
    – Nu cred că putem să le sărbătorim pe amândouă.
    – Poftim? Ai promis că sărbătorim Valentine’s Day, ai promis!
    – Da, dar nu știam că pică în aceeași zi cu pomenirea morților. Asta schimbă tot! Continue Reading

    15 februarie 2015 • • Views: 6223

  • Ce așteptări au bărbații de la Victoria’s Secret

    Nu sunt din cale-afară de ahtiată după cadouri, însă mereu le aștept pe cele de la Ted. Nu pentru cadoul propriu-zis, ci pentru stângăcia care-l însoțește. Vorba aia, florile se ofilesc, parfumurile se termină, hainele se decolorează, dar stângăcia rămâne. N-a trecut un an de pomană pe lângă el. De data asta, nu s-a mai lenevit să comande de pe internet, iar textul de pe felicitare numără 18 cuvinte, față de cele cinci de anul trecut. M-am pomenit cadorisită cu o ditamai punga de la Victoria’s Secret: o geantă și un întreg arsenal de chiclazuri, pomezi, seruri, măști, creme și cremulițe.

    – Vezi? Ți-am luat tot setul de cosmeticale de-astea, ca să fim siguri.
    – Siguri că ce? Continue Reading

    1 februarie 2015 • • Views: 7279

  • Bărbații și cadourile: „La mulți ani, iubita mea!”

    Nu știu alții cum sunt, dar prietenul meu e din cale-afară de neajutorat când vine vorba de cadouri. Când am împlinit un an împreună, mi-a luat un cadou surpriză. Nu mi-a zis ce e, dar a avut grijă să-mi spună zi de zi, timp de vreo lună, că există, e ceva la care nu mă aștept, e „foarte tare” și-o să mă lase mască. Drept să vă spun, mă așteptam la un ineluș de-ăla de se poartă pe mâna stângă. Începusem chiar să-mi exersez reacția în oglindă: surâs dulce și cuceritor, în niciun caz rânjet satisfăcut, o lacrimă, două, acolo, în niciun caz înnodate-n bărbie, un fluturat poznaș de gene umede, o mânuță tremurândă trecută gingaș prin păr, un „da” cristalin. Eram pregătită. Continue Reading

    31 ianuarie 2015 • • Views: 4057