Nu se poate bec fără scule

Mică ciondăneală de sâmbătă seara.

– Ce te-am rugat eu acu’ o lună?
– Nu mai știu ce m-ai rugat, dar presupun că am uitat să fac.
– Te-am rugat să ieșim la un date în oraș. Să preiei inițiativa, să mă surprinzi.
– Păi, și n-am ieșit? Parcă țin minte c-am fost la film săptămâna asta.
– Am fost la film în iunie.
– Aaa, în iunie. Stai așa, stai așa. Știu sigur că am ieșit la restaurant.
– Da, în iulie, când am fost în Toscana.

– Păi, vezi?
– Ce să văd? Acum e octombrie.
– Haide, măi, fetiță. Stau și eu liniștit și mă joc pe calculator și pe tine te neliniștește liniștea mea și-mi cauți nod în papură. În afară de asta, când m-ai mai rugat tu ceva și n-am făcut?
– Săptămâna trecută.
– Ce m-ai rugat?
– Să pui un prăpădit de bec în dormitor, aia te-am rugat.
– Păi, și ce sari așa? N-am zis că pun?
– Și-ai pus?
– Ăăă, pun mâine, promit. Acum e întuneric și nu văd să-l pun.
– E întuneric pentru că n-avem bec.
– Exact. Vezi că suntem de-acord? Hai, nu mai fi prostuță.

A doua zi, mă trezește dimineață, cu noaptea-n cap:

– Hai, scoală, că trebuie să schimb becul ăsta din dormitor.
– (Mijesc ochii la telefonul de pe noptieră) E abia 7, lasă-mă să dorm!
– N-ai zis că vrei bec? Na, îți pun bec.
– La 7 dimineața?
– Da, la 7 dimineața. Ce să fac dacă m-ai pârât pe Facebook? N-ai văzut și tu ce zic fetele alea acolo? Ba că să pui tu becul, că eu nu sunt bun de nimic, ba că ce bunuță și călmuță ești tu. Las’ că v-arăt eu vouă bec!
– (Mă descâlcesc din plapumă și mă uit chiorâș la el.) Auzi? Da’ ce e cu ținuta asta de scandal?
– Mi-am luat haine mai de șantier, să nu mă murdăresc.
– Ca să schimbi un bec?
– Hai, măi, fetiță, lasă glumițele și vino la cafea, că avem o problemă și trebuie să discutăm.

Intru în bucătărie: toate sculele din ditamai dulăpioiul de scule, înșirate pe masă.

– Ce Doamne, iartă-mă, faci aici?
– Păi, să vezi, m-am gândit eu așa și am ajuns la o concluzie. Becul ăsta din dormitor se arde cam des, nu? E clar că avem o problemă la fasung.
– La ce?
– La fasung, fetiță, la fasung. E clar că trebuie să scot fasungul și să mă uit la el.
– Auzi? Da’ nu mai bine pui tu becul ăla și lași fasungul în pace?
– Nu se poate. Ori fac treaba până la capăt, ori n-o mai fac deloc.
– Și cu toate sculele astea ce e?
– N-ai zis că vrei bec? Nu se poate bec fără scule.

Zis și făcut. Se mai învârte ca o curcă beată ba prin bucătărie, ba prin dormitor, preț de vreo jumătate de oră, și scoate fasungul. Îl examinează îndelung, îl răsucește pe toate părțile și dă verdictul:

– Aha! E clar. Exact cum prevăzusem. Trebuie desfăcut. Ce tot râzi acolo? N-auzi că e treabă serioasă?

Meșterește el ce meșterește, până ajunge fasungul să nu mai arate a fasung.

– Fetiță? Îmbracă-te, că mergem la Kaufland.
– Păi, de ce?
– Păi, cum să-ți explic ca să nu te bag în ceață? Știi fasungul ăla? Ei, a intervenit o complicație. Cert e că nu mai poate fi salvat, ne trebuie altul. Bine, e adevărat că a fost prima mea experiență intimă cu un fasung. Acum, la următorul, n-o să mai fie nicio problemă, o să vezi.

Foto: Viktor Hanacek/picjumbo.com

Spune mai departe

Dacă ți-a plăcut, te anunț când mai scriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *