Am fost acasă, la Suceava, de Paște. Fiind vorba despre o vizită mai specială, de tipul „boyfriend finally meets girfriend’s family”, am plănuit-o din timp. Ca de obicei, m-am stresat exagerat de mult și de fără rost. Ba chiar am ales să nu stăm acasă, ci la hotel, ca să nu-mi supun prietenul la prea multe chinuri familiale.

„Văleu, mămicî, da’ di ci azvârliți banii? Doar aviem șî noi di tăti acasî, n-aviem păduchi șî nu mâncăm oameni!” – mama.

Să nu mă înțelegeți greșit, mama mea e o femeie absolut minunată, însă cam cicălitoare. Adică „foarte simpatică și amuzantă, în doze mici și infrecvente”, cum bine a remarcat Ted. Ei, ce mi-a trăsnit mie prin minte să fac înainte de vizita la Suceava? Să o „școlesc” pe mama printr-un „Îndrumar pentru o bună desfășurare a sărbătorilor Pascale”, pe care i l-am trimis spre aprofundare: prolog, programul vizitei, reguli, sfaturi, așa da-uri, așa nu-uri, epilog. Am menționat că e preferabil să se evite subiectele legate de sex, măritiș și făcut copii. Toată familia s-a pregătit să ne primească cu pompa cu care se găteau, pe vremuri, orașele de provincie pentru vizita Regelui. Bineînțeles, întrebarea „Da’ voi când avieți di gând sî vî căpătuiți, măi copchii?” a fost pe buzele tuturor.

În prima zi de Paște, mergem în vizită la tanti Camelia, sora mai mare a mamei. Tanti Camelia e o femeie de milioane, vrednică, aprigă și spurcată la vorbă, în purul stil moldovenesc, deci grozav de amuzantă. Ne primește în sufragerie, ne arată goblenurile de pe pereți – munca migăloasă a ani de zile. Așterne iute un macrameu pe masă și-o umple cu toate bunătățile. Mai scoate și câteva sticle de „vinișor bun, di la Maria a lu’ Cute”, din satul bunicilor. Mama începe degrabă să-i analizeze toate prăjiturile. Aia nu e suficient de crescută, aia n-are nu știu ce, ailaltă are prea mult. Tanti Camelia o pune repede cu botul pe labe: „Taci, tu, cî ți-am văzut cozonacii șî ți-o ieșât crapați șî chilugi!”

Îi vin în vizită și copiii și nepoții și-ndată se umple casa de glasuri și de hohote. Mare zarvă, mare hărmălaie. Copiii se joacă, adulții se cinstesc și discută frumos, liniștit, cu spirit de glumă, despre singurele chestiuni considerate demne de luat în seamă prin zona noastră: casă și familie. Prietenul, obișnuit cu discuțiile spumoase și nițel înverșunate de la el, din Dâmbovița, se bagă-n vorbă:

– Am remarcat că aici, la dumneavoastră-n Moldova, se vorbește numai despre copii, familie, căpătuire. La noi, se discută doar despre politică și bani. E o mare diferență între județele noastre. Suceava e mai slab dezvoltată din punct de vedere cultural.

Se face liniște. Toți ochii îl fixează. Ăla micu’ scapă jucăria din mână și-și strâmbă gurița a plâns.

– Vrei să zici că noi suntem proști? – îl întreabă vară-mea, apăsând pe fiecare cuvințel.
– Ăăă… Nu, nu… Nu asta voiam să spun. Ăăă… Mă scuzați, mă duc până la baie – și-o taie repejor.

Ochii se pironesc acum asupra mea. Ted crapă ușa de le sufragerie și zice:

– Știți, m-am gândit. De fapt, voiam să spun că e o diferență socio-economică.

Atmosfera se destinde, hohotele se reiau, eu răsuflu ușurată. Ted continuă, entuziasmat de propria-i revelație:

– Adică sunteți săraci!

Atmosfera devine neoperabilă. Mai trăim cu ea preț de câteva minute lungi și ne cărăm. În drum spre hotel, trecem să le lăsăm pe mama și pe sora mea acasă. În trafic, ne taie calea un sucevean grăbit. Ted, exasperat:

– Moldoveni proști!

Foto: Captură Google.ro